I. Metoda de ardere (cea mai comună și intuitivă)
Materialele PVC au caracteristici distincte la ardere:
Culoarea flăcării: Flacăra este galbenă cu o margine verde distinctă.
Fum: Produce fum negru gros în cantități mari, o caracteristică tipică.
Îndepărtarea din flacără: auto-se stinge după ce a fost îndepărtat din sursa de flacără, indicând că este un material-ignifug.
Miros: Emite un miros puternic și înțepător de acid clorhidric (asemănător cu acidul clorhidric), un semn distinctiv al materialelor plastice clorurate.
✅ Comparație: benzile transportoare din PU produc mai puțin fum, mai ales fum alb, cu un miros mai blând și un ușor parfum sau miros de izocianat. După ardere, lasă o substanță neagră, vâscoasă, cu aspect sprins.
II. Test de solubilitate în solvent
Acest test utilizează solubilitatea PVC-ului în solvenți specifici:
Solvenți solubili: tetrahidrofuran, ciclohexanonă, metil cetona, dimetilformamidă, etc. Încălzirea crește solubilitatea.
Solvenți insolubili: metanol, acetonă, heptan etc. PVC-ul este în esență insolubil în acești solvenți.
Sugestie operațională: Luați o probă mică și puneți-o în tetrahidrofuran. Dacă se umflă sau se dizolvă semnificativ, este probabil PVC; PU este de obicei insolubil sau reacționează diferit în acești solvenți.
III. Proprietățile fizice și observația tactilă Judecarea preliminară poate fi făcută folosind metode de zi cu zi:
Recuperare elastică: benzile transportoare din PVC revin lent după pliere, cu un timp lung de recuperare; PU revine repede.
Rezistența la zgârieturi la suprafață: zgâriind suprafața cu unghia, PVC-ul lasă ușor o adâncitură care se recuperează lent; PU practic nu lasă urme.
Modificări ale texturii: PVC-ul inferior poate conține o cantitate mare de umplutură, simțindu-se mai dur, fragil și predispus la crăpare la temperaturi scăzute.
IV. Metode profesionale de testare (aplicabile scenariilor cu-cerințe ridicate)
Pentru determinarea cu autoritate, pot fi utilizate următoarele metode de laborator:
Spectroscopie în infraroșu FTIR: identifică cu precizie structura chimică a materialului pentru a confirma dacă este vorba de clorură de polivinil.
Analiza termogravimetrică (TGA) și calorimetrie cu scanare diferențială (DSC): Analizați comportamentul de descompunere termică și caracteristicile temperaturii de procesare.
Determinarea clorului: detectați conținutul de clor utilizând o reacție colorimetrică cu piridină, deosebind și mai mult PVC-ul de alte materiale care conțin-clor.
